Codul penal si Codul de procedura penala, in vigoare la 1 februarie 2014?

Noul Cod penal si Noul Cod de procedura penala, precum si alte acte normative din domeniu ar putea intra in vigoare la 1 februarie 2014, dupa ce ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a prezentat Parlamentului un calendar care cuprinde tot parcursul pachetului legislativ.

Calendarul pentru aprobarea pachetului legislativ necesar pregatirii intrarii in vigoare a Noului Cod penal si a Noului Cod de procedura penala a fost agreat cu Parlamentul Romaniei, anunta Ministerul Justitiei (MJ) pe pagina sa de internet.

Astfel, conform comunicatului, in cursul anului 2012 se vor finaliza dezbaterile parlamentare cu privire la Legea de punere in aplicare a Codului penal si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii penale – care se afla in dezbaterea comisiei juridice a Camerei Deputatilor, in calitate de camera decizionala.

De asemenea, pana la sfarsitul anului se vor transmite Parlamentului 4 proiecte de lege:
  • proiectul de lege pentru punerea in aplicare a Codului de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale;
  • proiectul de Lege privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal;
  • proiectul de lege privind executarea pedepselor, masurilor educative si a altor masuri dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, neprivative de libertate;
  • proiectul de Lege privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune.
Cele 4 propuneri legislative vor fi sustinute in Parlament si adoptate de catre acesta pana la sfarsitul lunii iunie 2013, anunta MJ in documentul de presa.

Ulterior, in perioada iulie 2013 - 1 februarie 2014, se va pregati sistemul judiciar, precum si celelalte categorii profesionale care contribuie la punerea in aplicare a dispozitiilor penale, procesual-penale si executional penale, cu privire la intreg pachetul de acte normative ce vizeaza reforma in materie penala.

Potrivit sursei citate, la 1 februarie 2014 vor intra in vigoare mai multe acte normative:
  • noul Cod penal;
  • noul Cod de procedura penala;
  • Legea de punere in aplicare a Codului penal si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii penale;
  • Legea pentru punerea in aplicare a Codului de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale;
  • Legea privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal;
  • Legea privind executarea pedepselor, masurilor educative si a altor masuri dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, neprivative de libertate;
  • Legea privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune.
La inceputul anului insa, fostul ministru al Justitiei, Catalin Predoiu, anunta ca studiile de impact au indicat ca data rezonabila pentru punerea in aplicare a codurilor penal si de procedura penala martie-iunie 2013.

"Planurile potrivit studiilor de impact au indicat ca data rezonabila pentru punerea in aplicare a codurilor penal si de procedura penala martie-iunie 2013. Noi vom propune prin legea de aplicare a codurilor data de 1 martie 2013, astfel incat o serie de masuri prealabile sa poata fi implementate pentru pregatirea sistemului judiciar", a precizat atunci Predoiu.
 
 
 
Sursa: avocatnet.ro